Performante notabile obtinute de echipa de hochei Skoda in competitiile amicale de hochei din Slovacia

Echipa de hochei Skoda, incadrata la categoria de varsta U6, a revenit acasa cu rezultate si experiente inedite din turneul amical desfasurat in Slovacia in perioada 5-12 noiembrie 2019.

De-a lungul parcursului competitional, cei 15 hocheisti, sustinuti de Fundatia Tiriac cu sprijinul Skoda, au fost impartiti in doua grupuri de joc si au sustinut 24 de meciuri amicale. Astfel, la finalul celor 7 zile de competitii, jucatorii au adaugat in palmaresul lor 19 victorii, doua meciuri egale si trei infrangeri, pe care le-au catalogat ca experiente importante pentru evolutia lor in sportul pe gheata. Tinerii au disputat meciuri cu membrii cluburilor de hochei din urmatoarele localitati: Prievidza, Piestany, Brezno si Ziar nad Hronom.

„A fost un parcurs lung, cu provocari importante pentru formarea tinerilor nostri sportivi. Copiii din echipa Skoda au cunoscut, pentru a doua oara consecutiv, emotiile unei competitii sustinute peste hotarele tarii si pot spune ca s-au intors acasa cu experiente formatoare. Sunt sigur ca turneul din Slovacia ii va ajuta sa fie si mai buni la viitoarele concursuri”, a declarat Eduard Pana, directorul sportiv al Patinoarului Tiriac-Telekom Arena.

Jucatorii din echipa Skoda isi vor relua antrenamentele, de luni pana vineri, sub indrumarea antrenorilor Fundatiei Tiriac, in cadrul programului derulat la Patinoarul Tiriac – Telekom Arena.